Baroul Maramures / Istoric
Bogatul tezaur documentar din depozitele Filialei judetene Maramures a Arhivelor Statului, acoperand o perioada de timp indelungata de peste 7 secole, cuprinde intre actele de mii de pagini ingalbenite de trecerea vremii, intreaga istorie zbuciumata a locuitorilor acestor meleaguri, strabatuta de idealul luptei pentru dreptate sociala si libertate nationala in cadrul aceluiasi stat national unitar, visat de generatii de voievozi, principi, domnitori si conducatori de mari miscari sociale si politice, ravnit si realizat la 1 decembrie 1918. Dupa epocala hotarare de proclamare a Unirii politice a romanilor din Transilvania, Banat, Crisana si Maramures cu vechea Romanie, hotarare decretata la marea adunare nationala istorica de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, Consiliul Dirigent al Ardealului, ales de Marele Sfat National a avut greaua si istorica sarcins de a organiza, in plina revolutie in tinuturile romanesti unite, toate serviciile publice, inclusiv resortul de justitie. In vederea preluarii instantelor, Resortul de justitie a dat Ordonanta nr.121 publicata in Gazeta Oficiala nr.6/19.02.1919, care prevedea extinderea suveranitatii Statului Roman asupra a 15 judete care au apartinut Statului Ungar, cuprinse in circumscriptia Curtilor de Apel Cluj si Tirgu Mures. Restul Transilvaniei si anume Maramuresul, Satu Mare, Crisana si Salajul, au fost preluate mai tarziu, prin Ordonanta nr. 1200/18.06.1919, prin care era separata jurisdictia acestor judete de cea a statului maghiar. Din acest moment, jurisdictia Curtii de Apel Debretin asupra Tribunalelor Sighetu Marmatiei, Satu Mare si Zalau, precum si jurisdictia Curiei Ungare asupra teritoriilor amintite, inceta. Tribunalele si judecatoriile din judetele mentionate se subordonau Curtii de Apel Oradea. Intrucat toti judecatorii Tribunalului Maramures din Sighetu Marmatiei au depus juramantul de credinta fata de regele Ferdinand I si fata de Statul Roman, au fost mentinuti in functie, iar prim presedinte a fost numit Alexandru Lazar. In orasul Sighetu Marmatiei era o judecatorie de ocol pentru oras, cuprinzand si comunele rurale si un tribunal, a carei circumscriptie nu era identica cu intinderea judetului. Potrivit Legii de organizare judecatoreasca din 25.06.1924, tribunalele functionau in fiecare capitala de judet. La acea vreme judetul Maramures avea capitala la Sighetu Marmatiei, iar Baia Mare era plasa, avand 32 sate arondate si apartinea de judetul Satu Mare. Dupa reorganizarea administrativ teritoriala din anul 1950, cand a luat fiinta Regiunea Baia Mare, cu capitala in orasul Baia Mare, in baza Legii 5/19.06.1952 de organizare judecatoreasca s-a infiintat, la data de 1.08.1952, Tribunalul Regional Baia Mare, cu sediul in Baia Mare str. Crisan nr.3, cladire in care functiona si Tribunalul popular orasenesc Baia Mare. Tribunalul regional avea in subordinea sa tribunalele orasenesti Baia Mare, Sighet si Viseu de Sus precum si tribunalele raionale Tirgu Lapus, Somcuta Mare si Cehu Silvaniei. Odata cu noua lege de organizare administrativ-teritoriala din anul 1968, sistemul instantelor judecatoresti a fost adaptat acestei legi, astfel ca Tribunalul Regional Baia Mare a devenit Tribunalul Judetean Maramures avand in subordine Judecatoriile Baia Mare, Sighetu Marmatiei si Viseu de Sus, fostele judecatorii raionale Tirgu Lapus, Somcuta Mare si Cehu Silvaniei fiind desfiintate. Dupa anul 1990, in cadrul programului de reforma in sistemul judiciar, au fost reinfiintate judecatoriile Dragomiresti (care functionase pana in anul 1949) in septembrie 1994, Tirgu Lapus in martie 1998 si Somcuta Mare in mai 2000. Sediul Tribunalului a fost in cladirea situata pe strada Crisan nr.3, constructie ridicata in anul 1896, ca sediu pentru Judecatoria regala a statului maghiar, in care a functionat Judecatoria de ocol,Tribunalul regional Baia Mare din 1952 alaturi de judecatorie pana in 1972 cand Judecatoria Baia Mare s-a mutat pe str. Baia Sprie, azi strada Vasile Lucaciu nr.2. Intrucat sediul Tribunalului nu mai corespundea, fiind o cladire neincapatoare pentru volumul de activitate in continua crestere si pentru personalul incadrat, de asemenea in crestere, s-au facut demersuri pentru construirea unui nou sediu, incununat de succes, astfel ca in anul 2000 s-a inaugurat Palatul de Justitie din Baia Mare, in care se afla sediul Tribunalului Maramures si al Judecatoriei Baia Mare. |
Copyright © 2007 Baroul Maramures. Toate drepturile rezervate. |